Teoria lui super – spațiul de viață(II)

Teoria lui super – spațiul de viață(II)

În timp ce lucrătorii sunt preocupaţi cu a-şi câştiga traiul, aceştia sunt în acelaşi timp ocupaţi cu a-şi trăi viaţa (Super et al., 1996).  „Combinarea simultană între rolurile de viaţă pe care le jucăm constituie stilul de viaţă; combinarea lor secvenţială structurează spaţiul lor de viaţă şi constituie ciclul de viaţă. Structura totală reprezintă modelul carierei” (Super, 1980,  p. 288).  Rolurile de viaţă interacţionează astfel încât acelaşi loc de muncă are înţelesuri diferite pentru doi indivizi care trăiesc în situaţii diferite. De exemplu, semnificaţia şi scopul pe care profesorul dumneavoastră îl găseşte în profesia sa sunt influenţate de rolurile anterioare jucate de profesorul în viaţa sa (de ex. copil, elev, lucrător în ocupaţii anterioare) precum şi de rolurile prezente pe care le joacă profesorul dvs. (de ex. partener, părinte, copil, gospodar, frate, prieten).  Datorită rolurilor de viaţă pe care le joacă fiecare profesor, dedicaţia profesorului dvs. pentru munca sa, şi modul în care acesta defineşte rolul de viaţă poate diferi de acela al altei persoane care este tot profesor.

Proeminenţa pe care oamenii o ataşează constelaţiei de roluri de viaţă pe care le joacă defineşte ceea ce Super a numit „structura de viaţă”. Segmentul spaţiu de viaţă din teoria lui Super admite faptul că oamenii diferă în ceea ce priveşte gradul de importanţă pe care îl ataşează muncii. Din păcate, aşa cum am menţionat în Capitolul 1, mulţi oameni leagă munca de valoarea de sine într-un mod care devalorizează diversele roluri de viaţă care au atât de mult de contribuit la stima de sine şi auto-eficacitatea unei persoane (cât şi a societăţii). Multe modele de consiliere în carieră au desconsiderat efectele interacţiunilor rolurilor de viaţă şi faptul că participarea efectivă în roluri de viaţă multiple permite oportunităţi maximale pentru expresia valorilor.

Super a notat faptul că oamenii tind să joace nouă roluri majore de-a lungul vieţilor lor. În ordine aproximativ cronologică, aceste roluri sunt: (1) fiu sau fiică, (2) elev-student, (3) persoană aflată în timpul liber, (4) cetăţean, (5) angajat, (6) soţ-soţie (sau partener), (7) gospodar, (8) părinte, şi  (9) pensionar. Cariera unei persoane cuprinde constelaţia totală a rolurilor de viaţă în care se angajează pe parcursul unei vieţi (Super, 1980, p. 284). Rolurile de viaţă sunt jucate în general pe scena unor teatre diferite. Aceste teatre sunt: (1) acasă, (2) şcoala, (3) locul de muncă şi (4) comunitatea.

Participarea în roluri de viaţă este foarte dificil de realizat. Cerinţele rolurilor de viaţă conflictuale fac ca participarea eficace în rolurile de viaţă să pară o „ţintă în mişcare”. În anumite momente trebuie acordată prioritate anumitor roluri de viaţă. Câteodată, a decide care rol are prioritate este relativ uşor (de ex. a da prioritate locului de muncă atunci când există nevoi scăzute din partea copiilor) şi alteori nu (de ex. când cererile din partea locului de muncă şi familiei sunt concomitent situate la un nivel înalt). În anumite momente, rolurile de viaţă jucate în mod obişnuit într-un teatru se revarsă asupra altui teatru şi creează conflicte (Eagle, Miles, & Icenogle, 1997; Loscocco, 1997; Perrone, 2005). De exemplu, atunci când munca se revarsă de la serviciu acasă, rolurile de angajat, partener şi părinte sunt prinse într-o plasă şi se acordă atenţie insuficientă fiecărui rol. Astfel, rolurile de viaţă interacţionează în moduri care pot fi extinse sau minime: de susţinere, suplimentare, compensatorii, sau neutre. Cea mai bună viaţa este aceea în care rolurile de viaţă pe care le jucăm se nutresc unul pe celălalt şi ne oferă oportunităţi de exprimare a valorilor proprii. Viaţa e stresantă atunci când rolurile de viaţă pe care le jucăm sunt în contradicţie unele cu celelalte şi oferă puţine oportunităţi de exprimare a lucrurilor pe care le preţuim.

Astfel, nu este surprinzător că mulţi clienţi ai consilierii în carieră se prezintă cu preocupări legate de problemele structurii de viaţă. Cu alte cuvinte, mulţi dintre aceştia caută asistenţă pentru a face faţă în mod mai eficace cerinţelor în schimbare legate de rolurile de viaţă. Pentru astfel de clienţi, intervenţiile în carieră care se adresează doar unui rol de viaţă — munca — sunt inadecvate. Teoria lui Super îmbrăţişează acest fapt prin concentrarea pe modul în care clienţii structurează rolurile de bază a muncii, jocului, prieteniei, şi familiei într-o viaţă care este satisfăcătoare (Super et al., 1996).

Conceptele de sine

Super a definit conceptul despre sine ca „imaginea despre sine într-un anumit rol, situaţie sau poziţie, efectuând un anume set de funcţii, sau într-o reţea de relaţii” (1963, p. 18). Super (1980) utilizează Modelul arcadei şi Curcubeul viaţă-carieră (Archway Model şi Life-Career Rainbow) pentru a zugrăvi diverşii determinanţi personali (de ex. aptitudini, valori, nevoi) şi situaţionali (de ex. familia, comunitatea, economia, societatea) care dau formă constelaţiei de roluri de viaţă pe care indivizii le joacă pe durata vieţii şi care interacţionează pentru a influenţa dezvoltarea conceptelor despre sine ale persoanei. În aceste modele, Super conturează atât procesele longitudinale ale dezvoltării carierei cât şi conţinutul specific situaţiei de luare a deciziilor privind cariera. Deciziile care privesc cariera reflectă încercările noastre de a traduce auto-cunoaşterea (conceptele noastre de sine) în termeni ai carierei (Super, 1984).

Conceptele despre sine conţin atât elemente obiective cât şi subiective. În mod obiectiv, ne dezvoltăm auto-cunoaşterea prin compararea propriei persoane cu altele (de ex. „Sunt ca un contabil, în sensul că mă pricep la numere” sau „Sunt în a 95-a percentilă în ceea ce priveşte abilitatea mecanică”). În mod subiectiv, ne dezvoltăm cunoaşterea prin focalizarea asupra unicităţii care reiese din poveştile de viaţă pe care le construim. Poveştile noastre de viaţă reprezintă eforturile noastre depuse în construirea de înţeles din experienţele proprii de viaţă. Există o omogenitate relativă în experienţa noastră obiectivă de carieră (de ex. aproape toată lumea care citeşte aceasta carte se concentrează pe dobândirea titlului ocupaţional de consilier sau psiholog consilier). Există o extraordinară eterogenitate în experienţa noastră subiectivă de carieră (de ex. toată lumea care citeşte această carte are o istorie unică de experienţe personale care l-a condus sau a condus-o în poziţia de a dori să lucreze în cadrul profesiilor care acordă sprijin). Ne folosim înţelegerea obiectivă şi subiectivă pentru a identifica ţintele de carieră adecvate. O astfel de înţelegere ne ghidează pe măsură ce luăm decizii legate de gradul şi natura participării noastre în roluri de viaţă. Deoarece conceptele de sine continuă să se dezvolte de-a lungul timpului, nevoia de a lua decizii şi procesul de ajustare a deciziilor implementate reprezintă sarcini care durează toată viaţa.

www.ccponline.ro

Text preluat din ˝Career Development Interventions In The 21St Century˝ – Spencer G. Niles & Joann Harris-Bowlsbey (în curs de traducere – Editura ASCR)