O capcană a evaluării în orientarea vocațională

O capcană a evaluării în orientarea vocațională

Orice proces standard de orientare în carieră începe cu o evaluare a caracteristicilor relevante. Adolescenții au nevoie să dețină cunoștințe despre sine pentru a le corela cu lumea ocupațională, mai ales că sunt la vârsta la care își conturează identitatea. În cazul adolescenților care sunt implicați în activități extrașcolare diverse sau care participă la olimpiade școlare, etapa de evaluare este mai degrabă o formalitate prin care ei își pot valida cunoștințele despre sine. Datorită experiențelor acumulate, ei au dobândit o viziune suficient de obiectivă asupra propriilor abilități și interese. De aceea, scopul evaluării se centrează asupra identificării acelor ocupații care le pot valorifica potențialul și nu asupra autocunoașterii.
Majoritatea adolescenților însă nu ajung la un nivel ridicat de autocunoaștere, dacă au avut puține oportunități de a-și explora interesele în varii tipuri de activități (spre deosebire de abilități, pe care le pot mai ușor deduce din rezultatele școlare). Din această cauză, vor răspunde mai degrabă ipotetic la itemii chestionarelor de interese, ceea ce înseamnă că rezultatele trebuie interpretate în aceeași manieră. Când doi adolescenți obțin aceleași rezultate la interese, dacă unul dintre ei s-a bazat pe emoțiile resimțite în timpul experiențelor reale și celălalt s-a gândit dacă i-ar plăcea sau nu activitatea, rezultatele lor nu sunt calitativ identice. Acest lucru implică faptul că, înainte de a aplica un chestionar de interese, ca specialiști ne vom asigura că rezultatul poate aduce valoare adăugată în ceea ce privește autocunoașterea. Interesele presupun o componentă emoțională evidentă, ca atare ele nu se pot cristaliza prin completarea de chestionare și transpunerea în imaginar. Pentru ca adolescentul să asimileze rezultatul evaluării, acesta trebuie să corespundă și să reflecte experiențele sale.
Bineînțeles, practicianul poate recomanda explorarea unor activități, care să contribuie la procesul autocunoașterii, însă în cabinet, situația se poate aborda într-o manieră mai simplă. Dacă adolescentul parcurge mai întâi probele practice de evaluare a abilităților (cu o pregătire prealabilă pentru evitarea anxietății de testare), acestea reprezintă în sine o experiență de explorare a diferitelor tipuri de activități. Prin urmare, este foarte util să îi întrebăm pe adolescenți în urma evaluării abilităților cât de mult le-a plăcut fiecare probă și în special, cele la care au obținut scoruri mari. De exemplu, un adolescent poate să obțină un rezultat mult peste medie la proba de abilități funcționărești, dar să considere proba anostă, caz în care ocupațiile care presupun multe sarcini funcționărești nu vor fi opțiuni viabile. Sau, se poate întâmpla ca adolescentul să descopere că i-au plăcut probele de abilități vizuo-spațiale (la care s-a și descurcat bine), ceea ce va ghida explorarea ocupațiilor în această direcție.
În concluzie, evaluarea obiectivă a abilităților ne poate oferi informații valoroase despre interese adolescentului. Explorați experiența sa din timpul evaluării, înainte să aplicați chestionare de interese, mai ales dacă adolescentul a avut puține ocazii de a-și descoperi preferințele.

Articol scris de Larisa Calo, psiholog vocațional